“Families that play together stay together.” - english saying
De cele mai multe ori jocul este unealta cea mai
firească și cea mai la îndemână pentru a închega și întări relația de atașament
dintre părinte și copil. Un copil va spune mereu DA jocului și va fi mereu prezent
și serios la orice inițiativă ludică. În
momentul în care părintele - baza lui de siguranță este prezentă copilul va tinde
să exploreze mediul, adică lumea toată
și va face asta de cele mai multe ori prin joc.
Câteva cuvinte despre ce este aceea o bază de
siguranță, așa cum o definește părintele teoriei atașamentului John Bowlby,
apoi câteva forme de joc oferite de Aletha Solter în cartea sa Attachment Play,
inspirată fiind și ea tot de Bowlby și Mary Ainsworth.
O caracteristică
centrală a conceputului de parentaj este
oferirea, de către ambii părinţi, a unei baze de siguranţă de la care un copil
sau un adolescent să poată ieşi în lumea exterioară şi la care să se poată
întoarce, ştiind cu certitudine că va fi binevenit atunci când ajunge acolo,
îngrijit fizic şi psihic, alinat dacă este într-o stare de distres, liniştit dacă
este înfricoşat. În esenţă, acest rol înseamnă a fi disponibil, a fi gata de a
răspunde solicitării prin încurajare şi poate prin ajutor, însă de a interveni
activ doar atunci când este în mod evident necesar.
În acest sens,
este un rol similar celui al unui ofiţer care se afla la comanda unei baze
militare, de la care pleacă o forţă expediţionară şi la care acesta se poare
retrage, în cazul în care întâmpină o problemă. În mare parte a timpului, rolul
bazei este unul de aşteptare, însă, fără îndoială, este unul vital. Numai
atunci când ofiţerul care comandă corpul expediţionar este încrezător că baza
lui este sigură, el va îndrăzni să înainteze şi să-şi asume riscuri. În cazul
copiilor şi adolescenţilor, îi vedem, pe măsură ce cresc, aventurându-se din ce
în ce mai departe de bază şi pentru perioade de timp din ce în ce mai mari. Cu
cât sunt mai încrezători în faptul că baza lor este sigură şi, mai mult, că
este gată să răspundă la o eventuală solicitare, cu atât mai mult o vor
considera în mod implicit ca fiind ceva firesc.
Iată cele nouă
formule de joc propuse de Aletha Solter ce
întăresc atașamentul părinte-copil:
1•
Jocul
nestructurat centrat pe copil
E nevoie de o
variatate de jucării și materiale (păpușele, casă de păpuși, marionete,cuburi,
lego de construit, lut, hăinuțe pentru păpuși, materiale de pictat, colorat,
figurine, animale, mașinuțe). Ne așezăm lângă copil(pe covor, dacă e posibil) și îi
acordăm toată atenția și starea de relaxare de care dispunem la momentul
respectiv. Ar fi util dacă ne-am organiza în așa fel încât în cele 20-30 de
minute atenția să fie oferită doar copilului; dacă avem mai mulți fiecăruia, pe
rând, pe cât posibil. Ne ghidăm după copil, el este cel care ne conduce și care
conduce jocul, îl lăsăm să aleagă cu ce vrea să se joace.Îl întrebăm dacă vrea
să intervenim în joc și în ce manieră, de exemplu: Acum ce vrei să fac? E în
regulă dacă mă duc pe acolo? Vrei asta aici? Putem face comentarii la adresa
jocului însă ar fi minunat să ne oprim din
a corecta sau educa în timpul jocului. Suntem permisivi, dar e bine să
stabilim limite care să asigure siguranța
amândurora, de ex: Nu te pot lăsa să arunci cu lego în geam, peste geam, etc. Programează
o jumătate de oră de joc nestructurat cu fiecare copil macar o dată pe
săptămână, dacă se poate cu fiecare dintre părinți.
2•
Jocul
simbolic, tematic
Jocul
inițiat de copil
Atunci când copilul inițiază
orice joc care vi se pare că aduce cu o experiență traumatică anterioară
profitați de ocazie pentru a încuraja acest joc simbolic și încercați să
observați copilul pentru a vedea din perspectiva lui cum a fost trăit
evenimentul
Jocul
inițiat de adult
Alegeți un moment
în care atât dvs cât și copilul să vă simțiți calmi și să fiți odihniți,
copilul să se simtă comfortabil, să nu aibă alte nevoi. Inițiați copilul într-o
formă de joc sau într-o activitate care conține un element specific traumei
trăite(ex: mașinuțe, ambulanță, mașina de pompieri, set de jucărie medical, o
familie de cățeluși sau urși de pluș).E important să încurajăm jocul imaginar,
discuții pe tema respectivă, să râdem copios, chiar și exagerat. Rămâne
important să observăm comportamentul copilul din timpul jocului pe cât putem.
Dacă observați că ii face plăcere puteți continua activitatea, dacă însă își
pierde din interes, dacă se retrage sau dacă pare că jocul îi produce neplăcere
sau îl sperie cel mai bine ar fi să vă opriți și fie să schimbați activitatea
sau să o opriți complet.
3•
Jocul
contingent de-a ce se poate întâmpla
(contingent=
care poate să fie sau să nu fie, să se
întâmple sau să nu se întample)
Jocul
contingent de bază
Așteptați până când
copilul inițiază o acțiune (ex: aruncă un obiect prin casă, vă ciupește, vă
apasă pe nas). Faceți
o mișcare sau scoateți un sunet ce este contingent cu acțiunea făcută anterior
de copil (ex: scoatem limba dacă ne apasă pe nas, dacă aruncă un obiect periculos
prin casă, de fiecare dată îl gâdilăm sau îl prindem de un picior sau ne
prefacem că vrem să-l prindem). Repetați acțiunea de fiecare dată când copilul
inițiază acțiunea. Încurajați-l să râdă cât mai mult. Mai complex ar fi jocul de-a căratul în spinare: copilul
e cărat în spate, plimbat dintr-o parte în alta a casei rapid și întrebat în ce
direcție vrea sa meargă în funcție de ce parte a corpului părintelui atinge.
Jocul
contingent imitativ
Atunci când copilul
scoate un sunet, face o mișcare sau are o expresie diferită a feței adultul îl
imită, chiar și un pic exagerat, asta pentru a creea o atmosfera amuzantă, de
relaxare și descărcare. Continuați să îl imitați de fiecare dată când face acel
sunet, mișcare, expresie.( de ex: când nu vor să se îmbrace și vă grăbiți și
spune că nu vrea, dvs. spuneți ba da, el ba nu
și tot așa până când dintr-o dată spuneți si dvs ba nu, ba nu, ba nu,
până când o să devină amuzat și o să râdeți împreună).Pentru copii un pic mai
mari le puteți sugera un joc tradițional imitativ precum: Follow the leader sau
Simon says, lăsați-l pe el să
conduca.
4•
Jocul:
Să ne prefacem că greșim
Joc
inițiat de copil
Atunci când copilul
face ceva greșit(de ex: își pune șosetele pe mâini) alăturați-vă, încurajând
așa zisa prosteală și faceți intenționat și alte greșeli.
Faceți în așa fel încât să râdeți cât mai mult.
Joc
inițiat de adult
(în cazul medierii
conflictelor): exagerați un comportament sau un conflict în așa fel încât să
devina ridicol sau inventați un joc prostesc cu tema conflictului dintre cei
doi.
(în cazul
fricilor): Sugerați copilului un joc în care amândoi să pretindeți a fi speriat de sunetul S
pentru un copil căruia îi este frică de șerpi. Faceți în așa fel încât să
râdeți cât mai mult. Asigurați-vă că nu se simte riduculizat sau tachinat, că nu se râde de el
și de fricile sau spaimele lui, pentru copil sunt reale.
6•
Jocuri
pentru anxietatea de separare
Creați o separare
temporară de copil prin intermediul jocurilor: De-a v-ați-ascunselea, Cucu-bau,
sau De-a prinselea, Sticluța cu otravă, Încetul cu încetul se fabrică oțetul, 1
2 3 la perete stai, Cât e ceasul, lupule? Regăsiți-vă și restabiliți contact
vizual și/sau fizic. Râdeți cât mai mult.
Nu râmâneți ascuns prea mult dacă observați semne de
îngrijorare că nu sunteți găsit.
6•
Jocuri
de-a puterea inversată
Prefăceți-vă că
sunteți slab, speriat, prostuț, neîndemânatic.
Lăsați copilul să vă doboare la pământ, să vă sperie, să
vă prindă, să vă lase să îl așteptatați sau să vă învingă la sfârșitul unui joc
(puteți folosi păpuși care imită aceste comportamente).
Făceți-l să râdă cât mai mult.
Stabiliți de comun acord care sunt limitele din timpul
jocului de care aveți nevoie în așa fel încât copilului să-i fie clar că poate
să facă aceste lucruri sau activități doar cu dumneavoastră și nu cu alte
persoane sau cu alți copii care nu știu de jocul vostru și de regulile lui.
7•
Jocuri
specifice regresiei în dezvoltare
Copilul pretinde că
este un bebeluș sau un copil de vârstă mai mică.
Intrați în joc și comportați-vă ca și cum ați avea grijă
de un bebeluș: hraniți-l, legănați-l, cântați-i cântecele pe care i le cântați
când era bebeluș, folosiți cuvintele stâlcit așa cum le folosea el când a
început să vorbească.
8•
Activități
în care predomina contactul corporal
Îmbrățișați și
luați în brațe copilul cât de des puteți. Inițiați activități care implică atingeri: dansați
împreună, băteți-vă cu pernele, părinții să se bată pe copil, jucați-vă de-a roaba, purtatul în spinare, cireșica are
mere, oponiponiponi. Încercați să încorporați în jocuri, în activități sportive cât mai mult
contact fizic. Atunci
când copilul inițiază contactul nu îl respingeți verbal sau fizic; dacă e prea
lipicos inventați un joc în care să vă prefaceți ca sunteți lipiți cu superglue
unul de celălalt sau că ați tras și ați închis un fermoar.
Dacă nu vrea să fie luat în brațe sau pupat nu-l forțați,
încercați să gasiți jocuri în care să vă atingeți palmele, de ex. ghicitul unde
e castana sau banuțul sau să ascundeți jucării în mânecă sau buzunare pe care
să le găsească.
9•
Activități
și jocuri de cooperare
Implicați copilul
în activități care presupun cooperarea: cântatul împreună sau pe rând, gătit, modelare,
plastilină, lut, cusut. Construiți un turn împreună, inventați o poveste cu personaje reale.
Modificați jocuri în funcție de cum i-ar placea să fie
jucate cele pe care le știe deja. Modificați jocurile competitive în așa fel încât nimeni
să nu câștige. Bucurați-vă atunci când vă jucați si v-ați propus un scop comun:
cum facem să dărămam dintr-o lovitura turnul, la cate pupături rezistă mama
dacă o pupă tata si copilul sau ambii copii în același timp, cât de puternic
trebuie să suflăm amândoi în același timp în așa fel încât să îl doborâm pe
tata, etc.
Sper să ne fie cât mai de folos tuturor!!!
John Bowlby: O bază de siguranță, Aplicații clinice ale teoriei atașamentului, Editura Trei, 2011
Aletha Solter: Attachment Play, How to solve childrens behavior problems with play, laughter and connection, Shining Star Press, 2013
No comments:
Post a Comment