Wednesday, 16 November 2016

Părinții și copiii: Homo ludens

“Families that play together stay together.” - english saying


De cele mai multe ori jocul este unealta cea mai firească și cea mai la îndemână pentru a închega și întări relația de atașament dintre părinte și copil. Un copil va spune mereu DA jocului și va fi mereu prezent și serios la orice inițiativă ludică.  În momentul în care părintele - baza lui de siguranță este prezentă copilul va tinde să exploreze mediul, adică lumea toată  și va face asta de cele mai multe ori prin joc.
Câteva cuvinte despre ce este aceea o bază de siguranță, așa cum o definește părintele teoriei atașamentului John Bowlby, apoi câteva forme de joc oferite de Aletha Solter în cartea sa Attachment Play, inspirată fiind  și ea tot de Bowlby și Mary Ainsworth.

O caracteristică centrală a conceputului de parentaj  este oferirea, de către ambii părinţi, a unei baze de siguranţă de la care un copil sau un adolescent să poată ieşi în lumea exterioară şi la care să se poată întoarce, ştiind cu certitudine că va fi binevenit atunci când ajunge acolo, îngrijit fizic şi psihic, alinat dacă este într-o stare de distres, liniştit dacă este înfricoşat. În esenţă, acest rol înseamnă a fi disponibil, a fi gata de a răspunde solicitării prin încurajare şi poate prin ajutor, însă de a interveni activ doar atunci când este în mod evident necesar.
În acest sens, este un rol similar celui al unui ofiţer care se afla la comanda unei baze militare, de la care pleacă o forţă expediţionară şi la care acesta se poare retrage, în cazul în care întâmpină o problemă. În mare parte a timpului, rolul bazei este unul de aşteptare, însă, fără îndoială, este unul vital. Numai atunci când ofiţerul care comandă corpul expediţionar este încrezător că baza lui este sigură, el va îndrăzni să înainteze şi să-şi asume riscuri. În cazul copiilor şi adolescenţilor, îi vedem, pe măsură ce cresc, aventurându-se din ce în ce mai departe de bază şi pentru perioade de timp din ce în ce mai mari. Cu cât sunt mai încrezători în faptul că baza lor este sigură şi, mai mult, că este gată să răspundă la o eventuală solicitare, cu atât mai mult o vor considera în mod implicit ca fiind ceva firesc.

 Iată cele nouă formule  de joc propuse de Aletha Solter ce întăresc atașamentul părinte-copil:
1•        Jocul nestructurat centrat pe copil
E nevoie de o variatate de jucării și materiale (păpușele, casă de păpuși, marionete,cuburi, lego de construit, lut, hăinuțe pentru păpuși, materiale de pictat, colorat, figurine, animale, mașinuțe). Ne așezăm lângă copil(pe covor, dacă e posibil) și îi acordăm toată atenția și starea de relaxare de care dispunem la momentul respectiv. Ar fi util dacă ne-am organiza în așa fel încât în cele 20-30 de minute atenția să fie oferită doar copilului; dacă avem mai mulți fiecăruia, pe rând, pe cât posibil. Ne ghidăm după copil, el este cel care ne conduce și care conduce jocul, îl lăsăm să aleagă cu ce vrea să se joace.Îl întrebăm dacă vrea să intervenim în joc și în ce manieră, de exemplu: Acum ce vrei să fac? E în regulă dacă mă duc pe acolo? Vrei asta aici? Putem face comentarii la adresa jocului însă ar fi minunat să ne oprim din  a corecta sau educa în timpul jocului. Suntem permisivi, dar e bine să stabilim limite care să  asigure siguranța amândurora, de ex: Nu te pot lăsa să arunci cu lego în geam, peste geam, etc. Programează o jumătate de oră de joc nestructurat cu fiecare copil macar o dată pe săptămână, dacă se poate cu fiecare dintre părinți.

2•        Jocul simbolic, tematic
Jocul inițiat de copil
 Atunci când copilul inițiază orice joc care vi se pare că aduce cu o experiență traumatică anterioară profitați de ocazie pentru a încuraja acest joc simbolic și încercați să observați copilul pentru a vedea din perspectiva lui cum a fost trăit evenimentul
Jocul inițiat de adult
Alegeți un moment în care atât dvs cât și copilul să vă simțiți calmi și să fiți odihniți, copilul să se simtă comfortabil, să nu aibă alte nevoi. Inițiați copilul într-o formă de joc sau într-o activitate care conține un element specific traumei trăite(ex: mașinuțe, ambulanță, mașina de pompieri, set de jucărie medical, o familie de cățeluși sau urși de pluș).E important să încurajăm jocul imaginar, discuții pe tema respectivă, să râdem copios, chiar și exagerat. Rămâne important să observăm comportamentul copilul din timpul jocului pe cât putem. Dacă observați că ii face plăcere puteți continua activitatea, dacă însă își pierde din interes, dacă se retrage sau dacă pare că jocul îi produce neplăcere sau îl sperie cel mai bine ar fi să vă opriți și fie să schimbați activitatea sau să o opriți complet.

3•        Jocul contingent de-a ce se poate întâmpla
(contingent= care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întample)

Jocul contingent de bază
Așteptați până când copilul inițiază o acțiune (ex: aruncă un obiect prin casă, vă ciupește, vă apasă pe nas). Faceți o mișcare sau scoateți un sunet ce este contingent cu acțiunea făcută anterior de copil (ex: scoatem limba dacă ne apasă pe nas, dacă aruncă un obiect periculos prin casă, de fiecare dată îl gâdilăm sau îl prindem de un picior sau ne prefacem că vrem să-l prindem). Repetați acțiunea de fiecare dată când copilul inițiază acțiunea. Încurajați-l să râdă cât mai mult. Mai complex ar fi jocul de-a căratul în spinare: copilul e cărat în spate, plimbat dintr-o parte în alta a casei rapid și întrebat în ce direcție vrea sa meargă în funcție de ce parte a corpului părintelui atinge.
Jocul contingent imitativ
Atunci când copilul scoate un sunet, face o mișcare sau are o expresie diferită a feței adultul îl imită, chiar și un pic exagerat, asta pentru a creea o atmosfera amuzantă, de relaxare și descărcare. Continuați să îl imitați de fiecare dată când face acel sunet, mișcare, expresie.( de ex: când nu vor să se îmbrace și vă grăbiți și spune că nu vrea, dvs. spuneți ba da, el ba nu  și tot așa până când dintr-o dată spuneți si dvs ba nu, ba nu, ba nu, până când o să devină amuzat și o să râdeți împreună).Pentru copii un pic mai mari le puteți sugera un joc tradițional imitativ precum: Follow the leader sau Simon says,  lăsați-l pe el să conduca.

4•        Jocul: Să ne prefacem că greșim
Joc inițiat de copil
Atunci când copilul face ceva greșit(de ex: își pune șosetele pe mâini) alăturați-vă, încurajând așa zisa prosteală și faceți intenționat și alte greșeli. Faceți în așa fel încât să râdeți cât mai mult.
Joc inițiat de adult
(în cazul medierii conflictelor): exagerați un comportament sau un conflict în așa fel încât să devina ridicol sau inventați un joc prostesc cu tema conflictului dintre cei doi.
(în cazul fricilor): Sugerați copilului un joc în care amândoi  să pretindeți a fi speriat de sunetul S pentru un copil căruia îi este frică de șerpi. Faceți în așa fel încât să râdeți cât mai mult. Asigurați-vă că nu se simte riduculizat sau tachinat, că nu se râde de el și de fricile sau spaimele lui, pentru copil sunt reale.

6•        Jocuri pentru anxietatea de separare
Creați o separare temporară de copil prin intermediul jocurilor: De-a v-ați-ascunselea, Cucu-bau, sau De-a prinselea, Sticluța cu otravă, Încetul cu încetul se fabrică oțetul, 1 2 3 la perete stai, Cât e ceasul, lupule? Regăsiți-vă și restabiliți contact vizual și/sau fizic. Râdeți cât mai mult. Nu râmâneți ascuns prea mult dacă observați semne de îngrijorare că nu sunteți găsit.

6•        Jocuri de-a puterea inversată
Prefăceți-vă că sunteți slab, speriat, prostuț, neîndemânatic. Lăsați copilul să vă doboare la pământ, să vă sperie, să vă prindă, să vă lase să îl așteptatați sau să vă învingă la sfârșitul unui joc (puteți folosi păpuși care imită aceste comportamente). Făceți-l să râdă cât mai mult. Stabiliți de comun acord care sunt limitele din timpul jocului de care aveți nevoie în așa fel încât copilului să-i fie clar că poate să facă aceste lucruri sau activități doar cu dumneavoastră și nu cu alte persoane sau cu alți copii care nu știu de jocul vostru și de regulile lui.


7•        Jocuri specifice regresiei în dezvoltare
Copilul pretinde că este un bebeluș sau un copil de vârstă mai mică. Intrați în joc și comportați-vă ca și cum ați avea grijă de un bebeluș: hraniți-l, legănați-l, cântați-i cântecele pe care i le cântați când era bebeluș, folosiți cuvintele stâlcit așa cum le folosea el când a început să vorbească.

8•        Activități în care predomina contactul corporal
Îmbrățișați și luați în brațe copilul cât de des puteți. Inițiați activități care implică atingeri: dansați împreună, băteți-vă cu pernele, părinții să se bată pe copil, jucați-vă  de-a roaba, purtatul în spinare, cireșica are mere, oponiponiponi. Încercați să încorporați în jocuri, în activități sportive cât mai mult contact fizic. Atunci când copilul inițiază contactul nu îl respingeți verbal sau fizic; dacă e prea lipicos inventați un joc în care să vă prefaceți ca sunteți lipiți cu superglue unul de celălalt sau că ați tras și ați închis un fermoar. Dacă nu vrea să fie luat în brațe sau pupat nu-l forțați, încercați să gasiți jocuri în care să vă atingeți palmele, de ex. ghicitul unde e castana sau banuțul sau să ascundeți jucării în mânecă sau buzunare pe care să le găsească.

9•        Activități și jocuri de cooperare

Implicați copilul în activități care presupun cooperarea: cântatul  împreună sau pe rând, gătit, modelare, plastilină, lut, cusut. Construiți un turn împreună, inventați o poveste cu personaje reale. Modificați jocuri în funcție de cum i-ar placea să fie jucate cele pe care le știe deja. Modificați jocurile competitive în așa fel încât nimeni să nu câștige. Bucurați-vă atunci când vă jucați si v-ați propus un scop comun: cum facem să dărămam dintr-o lovitura turnul, la cate pupături rezistă mama dacă o pupă tata si copilul sau ambii copii în același timp, cât de puternic trebuie să suflăm amândoi în același timp în așa fel încât să îl doborâm pe tata, etc.

Sper să ne fie cât mai de folos tuturor!!!

John Bowlby: O bază de siguranță, Aplicații clinice ale teoriei atașamentului, Editura Trei, 2011
Aletha Solter: Attachment Play, How to solve childrens behavior problems with play, laughter and connection, Shining Star Press, 2013

No comments:

Post a Comment